-Trebuie sa înţeleg ce e cu durerea.
-Ai simţit-o ieri şi ai descoperit că te conducea la plăcere. Ai simţit-o azi şi ai găsit pacea. De aceea îţi spun: nu te obişnui, fiindcă e foarte uşor să poţi trăi cu ea, este un drog puternic. Se găseşte în viaţa noastră
cotidiană, în suferinţa ascunsă, în renunţarea la dragoste, cînd dăm vina pe aceasta pentru falimentul viselor noastre. Durerea sperie cînd îşi arată adevărata faţă, dar e seducătoare cînd e înveşmîntată în sacrificiu, renunţare. Sau laşitate. Omul, oricît ar respinge-o, găseşte totdeauna un mijloc de a convieţui cu ea, de a-şi face din ea o parte a vieţii.
- Nu cred. Nimeni nu doreşte să sufere.
-Da, nimeni nu doreşte să sufere şi totuşi aproape toţi caută durerea, sacrificiul, şi se simt justificaţi, puri, vrednici de respectul copiilor, al soţilor sau soţiilor, al vecinilor, al lui Dumnezeu. Să nu ne gîndim acum la asta, reţine doar că ceea ce pune lumea în mişcare nu e căutarea plăcerii, ci a renunţării la tot ce este important.
Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cît este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cît i se devotează, cît suferă ca să-l
vadă fericit pe el. Soţul se duce oare la muncă socotind că-şi va găsi împlinirea personală? Nu: îşi pune în joc sudoarea şi lacrimile pentru binele familiei. Aşa se întîmplă: copii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţă ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificînd ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.
— Opreşte-te.