Am intrat amîndoi într-un local, primul ieşit în drum. Puţin îmi păsa unde mă duc. Chiar m-aş fi bucurat dacă mă recunoştea cineva. Din păcate nu erau decît figuri necunoscute. Ne-am aşezat la o masă unul lîngă celălalt. El a început, exuberant, o conversaţie simplistă, fără ni­vel, debitînd lucruri nesărate. Glasul lui nu semăna cu al tău. Era răguşit, avea un timbru aspru, strident. Nu puteam să-l aud, îmi zgîrîia urechile. I-am spus:
"Taci! Lasă-mă doar să te privesc".
El rîse vulgar, zgomotos:
"Ei drăcie! N-o să stăm muţi!"
"Te rog mult!"
Mă privi lung, nedumerit de insistenţa mea, apoi ridică din umeri:
"Eşti ciudată!"