eu

Eram mult mai singur decat sunt acum, cand sunt foarte singur.Meseria mea, pe atunci, era singuratatea. Mi-o exercitam pe strazile galbene si prafuite ale Bucurestiului, in cartierele lui vechi, necunoscute de mine pana atunci. Umblam toata ziua, recitand versuri in gura mare, oripiland trecatorii cu ochii mei halucinati, cu fata mea palida si asimetrica, avand peste buzele crapate si muscate un puf de mustata. Cautam case foarte vechi, galbene, cu decoratiuni prostesti si solemne, sau blocuri bizare, inguste ca o lama de brici, aruncandu-si umbra ca de gnomon peste piatete singuratice.Uneori intram in aceste blocuri enigmatice, patrundeam in holuri mirosind a vechi si a petrosin, suiam scari in spirala extrem de inguste, cu mici paliere din loc in loc, unde, in lumina aurie a unei ferestre rotunde, se rasuceau frunzele prafoase ale cate unui ficus sau leandru uitat de la cate o usa verde, care parea impaienjenita de asteptare. Nu-mi deschideau fete frumoase si triste, cu ochi imensi, ci, de obicei batrani sau gospodine ingalate.Inganam ceva si coboram, ieseam iar in soarele omogen si placid, strabateam iar strazi vargate de linii de tramvai, ma infundam iar in zone nestiute ale orasului. Blocuri roz, blocuri stacojii, cu balcoane sprijinite de atlasi si gorgoane cu tzatze de ipsos ingalbenite de umezeala, statui coclite pe care nu le mai observa nimeni-eu le imbratisam-in singuratatea mea, le mangaiam obrazul jupuit, le ajutam sa renasca la o realitate mai adanca, intr-un aer metafizic si radios.
"Singuratatea ca o ploaie-mi pare
Din nori, ea suie catre inserare.
Si-n dimineti pierdute-n departare
Suie la cer statornicu-i lacas,
Si-abia din cer coboara pe oras..."
Recitam patetic, gesticuland, privindu-i in fata pe cei care treceau in sens opus.Imi placeau ruinele, casele pe jumatate daramate, patrundeam in cate o camera fara acoperis, cu ziduri zugravite naiv(oribili palmieri cacanii, crengute albastru-decolorate, toate pe o tencuiala cazuta, faramitata, umflata, putreda), cu fecale umane prin colturi, pietrificate si ele de vajaitul timpului, cu dreptunghiuri galbene pe pereti, unde fusesera tablouri sau oglinzi.Cate un urs de plus galben, delabrat, jegos si cu un ochi de sticla atarnand pe sarmulita lui, zacea pe podea, langa o teava vernil. Paianjeni sferici, cu picioare ca niste fire foarte lungi stateau incremeniti pe ziduri.Viermi cenusii si indesati , cu 2 peri in coada, intrau in crapaturi si pe sub placile de tencuiala. Stateam cate o jumatate de ora in locurile acelea vuitoare si inspaimantator de singure. Scriam ceva, cu o bucatica de creta sau caramida, pe un zid albastrui. Ma intorceam seara acasa, privind cum se contureaza vre-un balcon miniuscul, negru ca smoala, pe un cer de flacara rosu-intunecata. Era toata viata mea :verusri scrise in caiete, versuri recitate pe strazi galbene si prin ruine mucegaite. Noptile nu puteam dormi, ma ridicam din pat si priveam luna, care arunca valuri de lumina peste Bucurestiul vechi, ca o mare de acoperisuri de gresie, strapunsa de flacarile galbbene, a verii care nu se mai termina. Durerea asta ma sufoca, era ca o dragoste mistuitoare dar fara obiect, dragoste si tanjire pentru nimeni.